Acoperişul protejează imobilul și conținutul său de efectele meteorologice și invazia insectelor sau animalelor. Structurile care necesită acoperiş variază de la cutii poștale la catedrale sau stadioane, cele mai numeroase fiind, evident, locuințele. În majoritatea țărilor, acoperişul protejează în primul rând împotriva ploii.
473 Acoperişuri Finalizate din 2006
Prețuri Mici. Servicii Complete.
În funcție de natura clădirii, acoperișul poate proteja, de asemenea, împotriva căldurii, luminii solare, frigului, zăpezii sau vântului. De exemplu, o seră ar putea folosi un acoperiş care protejează împotriva vântului, frigului şi ploii, dar permite luminii solare să intre. O verandă poate fi acoperită cu un material care protejeaza împotriva razelor solare, dar permite celelalte elemente.
Caracteristicile unui acoperiş sunt dependente de scopul clădirii pe care o acoperă, materialele disponibile, tradițiile locale de construcție, dar și de concepte mai largi de design și practică arhitecturală. Acoperişurile pot fi reglementate de către autoritățile legislative locale sau naționale.